Beneficii uimitoare ale vinului pentru sănătate
Cu toții poate că am auzit de-a lungul timpului despre cât de multe beneficii are vinul. Unele poate că sunt mituri, altele sunt adevărate, iar noi ne-am propus astăzi să selectăm câteva dintre principalele plusuri pe care ni le aduce consumul de vin și să le împărtășim cu voi.
Savurează-ți vinul, dar nu exagera cu cantitățile
Un stil de viață sănătos ne poate ajuta să trăim fericiți până la adânci bătrâneți, iar pentru asta avem nevoie de o alimentație corespunzătoare, să includem cât mai multe activități fizice în programul nostru zilnic, iar consumul de alcool ar trebui să fie moderat. Așadar, dacă îți place să consumi vin și vrei să te bucuri de beneficiile pe care le aduce, atunci ar trebui să fii atent la numărul paharelor pe care le servești.
Vinul este bun pentru inimă
Riscul de boli cardiovasculare poate fi redus cu 25% dacă consumul de vin este moderat, acesta fiind poate unul dintre cele mai mari beneficii ale acestei băuturi. Antioxidanții prezenți în vin sunt, după cum se spune, mai puternici decât vitamina C și E, astfel că vor opri formarea cheagurilor de sânge, ceea ce implicit duce la reducerea riscului unui atac de cord. Mai mult, combinația de alcool și polifenoli din vin asigură proprietăți antiinflamatorii, la fel ca aspirina.
Efectele antiinflamatorii ale vinului îl fac util pentru combaterea aterosclerozei, iar nivelul de apărare este comparabil cu cel dobândit din exercițiile fizice regulate. Bineînțeles, asta nu înseamnă că de acum putem înlocui sportul cu vinul, oricât de distractiv ar părea. Alte boli care pot fi prevenite prin consumul moderat de vin sunt diabetul, diferite forme de cancer si altele afecțiuni de natură cardiacă, în timp ce este favorizată creșterea colesterolului bun, HDL.
Mai mulți antioxidanți
Consumul de vin roșu reduce grăsimea corporală și dimensiunea abdomenului ca urmare a polifenolilor pe care îi conține. Acesta include resveratrol, o substanță chimică generată de plante în perioadele de stres, iar cercetările sugerează că băutura poate ajuta la îmbunătățirea nivelului de zahăr din sânge și la reducerea șanselor de a dezvolta diabet de tip 2.
Resveratrolul, enzima care crește longevitatea, se găsește în vinul roșu și este benefică. Prin reducerea aportului caloric cu o treime, obținem aceleași rezultate benefice în ceea ce privește creșterea longevității. Consumul unei cantități moderate de vin la cină poate ajuta la reducerea șanselor de a dezvolta demență. Conținutul ridicat de potasiu al vinului duce la atenuarea efectelor nocive ale sării prin neutralizarea electrolitului acestuia. Cu capacitatea sa de a reumple nivelul de sare, vinul poate fi considerat un supliment nutritiv în sine.
Acum că știi care sunt principalele beneficii ale vinului, merită să alegi unul bun pe care să îl servești. Descoperă gama de vin alb de la Budureasca, locul în care ai toate șansele să dai peste unul care să se potrivească în orice context și care să te cucerească. Crama Budureasca se remarcă cu o gamă foarte variată de vinuri de înaltă calitate.
Un bun exemplu în acest sens este Sauvignon Blanc din gama Budureasca Premium care poate fi o adiție perfectă la orice masă. Cucerește prin culoarea sa galben pal, având reflexii verzui și se laudă cu arome unice de fructe tropicale, papaya și guava. Aciditatea este bine echilibrată, iar finalul elegant asigură o experiență excelentă cu fiecare pahar. În plus, se poate servi alături de diferite preparate, în special cele din pește, pui, fructe de mare, paste și nu numai. Nu uita că pentru a-și etala toate calitățile se recomandă servirea sa la o temperatură de 10-12 grade.