fallback-image

O altă perspectivă a capitalismul: cum circulă banii?

Fiecare individ, gospodărie, județ sau țară funcționează după un anumit ghid prin care își gestionează veniturile, astfel încât să își acopere nevoile, dar pe urma cărora să le rămână și un mic profit pentru satisfacerea dorințelor. Văzut din „spațiul economiștilor” capitalismul nu este altceva decât un sistem economic care se distinge prin proprietatea privată și prin producerea de profit. Cât mai mult profit obținut pe piața competitivă.

Potrivit unor informații publicate pe thebiz.ro, există proprietăți private care obțin un profit anul chiar și de 10 ori mai mare decât cel al unui stat. Pentru cei mai mulți specialiști în domeniu, capitalismul trezește sentimente negative, prin simplul fapt că nu există o definiție concretă a termenului, dar știm cu siguranță că face atât bine, cât și rău. Mulți îl descriu ca pe „un rău necesar”, întocmai pentru că dacă nu este ținut în frâu, poate avea efecte catastrofale.

Capitalismul se învârte în jurul profitului, iar acest sistem „eficient” dar „insuficient” de alocare a resurselor este adesea criticat pentru exploatarea unei clase muncitoare majoritare și pentru stabilirea puterii în mâinile unei minorități, denumită clasa capitalistă. Cert este că putem vorbi atât despre avantaje cât și despre dezavantaje. Competiția, un indice esențial în funcționarea acestui sistem, este mai mult decât necesară pentru o puternică creștere economică.

Oferta cea mai bună la capitolul calitate-preț va câștiga mereu competiția de pe piața produselor de profil. Există multe proprietăți private care fac abuz de resursele naturale ale mediului și de oamenii din țări defavorizate care nu au un loc de muncă, prioritizând profitul în locul binelui social. Fără dar și poate, acest sistem este un motor de inegalitate economică care va distruge treptat ceea ce are planeta de oferit în schimbul unor sume extraordinar de mari, dar care nu vor fi folosite mai departe în alte scopuri.

admin

Related Posts

De ce să alegi un telefon rezistent la apă și socuri?

De ce să alegi un telefon rezistent la apă și socuri?

Importanța angajării unui electrician calificat

Importanța angajării unui electrician calificat

Ce este broderia la comanda și când poate fi utilă

Ce este broderia la comanda și când poate fi utilă

De Stijl vă surprinde cu proiecte de casă cu etaj moderne

De Stijl vă surprinde cu proiecte de casă cu etaj moderne

No Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments

    Știrile care contează
    Revenire importantă pentru echipa feminină de gimnastică a României: tricolorele s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor. Se întorc astfel la Olimpiadă după o pauză de 12 ani. Echipa feminină de gimnastică [...]
    Mașină de poliție din România.Bunuri confiscate de polițiști și probe din dosare penale au ars în urma unui incendiu care a cuprins aseară o clădire din Sectorul 6 al Capitalei. Flăcările au afectat doar subsolul imobilului cu 5 etaje, acolo unde era amenajată[...]
    „Care piață unică? De ce primesc românii medicamente noi la doi ani după nemți” – este titlul unei analize a platformei online POLITICO. Analiza arată că, de fapt, nu toți pacienții din Uniunea Europeană sunt egali atunci când vin[...]
    „O treime dintre elevii din gimnaziu și liceu sunt nevoiți să recurgă la meditații”, notează Marcel Bartic – moderatorul și realizatorul emisiunii „Academia Europa FM”. Radu Szekely, expert în educație și fost consilier în M[...]
    În ședința de joi, Guvernul va reglementa situația jocurilor de noroc, anunță premierul Marcel Ciolacu, astfel încât nicio companie să nu își mai poată desfășura activitatea dacă nu are sediul social în România. Sâmbătă, premierul[...]

    O vacanta mult asteptata sau o mutare pe care speri sa o faci ar putea fi in sfarsit posibila astazi. Inainte de a pleca, este posibil sa ai [...]

    Eforturile de a avansa in cariera pe care le-ai facut in ultimele saptamani ar putea in sfarsit sa dea roade. Succesul si norocul sunt puter [...]

    Horoscop CapricornAstazi, o informatie pe care ai cautat-o ar putea deveni brusc cunoscuta. Iti poti folosi abilitatile de afaceri si de gestionare a banilor [...]

    Poti depasi dificultatile legate de afaceri si bani cu ajutorul unei persoane mai in varsta. Sfaturile utile fac ca viitoarea actiune sa par [...]

    Horoscop ScorpionTe simti grozav mental si fizic, iar afacerile si interesele tale financiare pot lua o intorsatura brusca in bine. Iubirea ar trebui, de ase [...]

    Interesele tale de afaceri si financiare ar putea lua brusc o intorsatura in bine. Orice dificultati ati intampinat pot disparea ca prin far [...]

    Un eveniment social in cartierul tau, poate in casa ta, ar putea aduce informatii practice pe care le poti folosi pentru a-ti promova afacer [...]

    Horoscop LeuColegi de afaceri sau potentiali parteneri te-ar putea vizita astazi. Intalnirea promite a fi cooperanta, plina de satisfactii si fructuoasa [...]

    Horoscop RacAbilitatile tale practice se imbina cu imaginatia si inovatia pentru a aduce progresul. Informatiile primite de departe s-ar putea dovedi de [...]

    Horoscop GemeniAbilitatile tale practice functioneaza la un nivel foarte inalt. Un obiectiv pe termen lung la care ai lucrat ar putea fi in sfarsit atins a [...]

    Horoscop TaurEvenimentele sociale, in special cele care nu au legatura cu afacerile, ar putea aduce noi contacte interesante. Relatiile cu partenerii ar [...]

    Horoscop BerbecImaginatia si ingeniozitatea sporita ar putea aduce noi idei pentru a avansa in afaceri si bani. Informatiile practice obtinute din surse ex [...]


    Archives

    Categories

    Meta